MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI FAMILIEI


 

Participarea Ministrului Muncii la Romanian Gender Network

 

 

Marţi, 30 septembrie, ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, doamna Elena DUMITRU, a participat la o reuniune organizată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pe tematica egalităţii de şanse n Romnia.

Ministrul Muncii a făcut o expunere a priorităţilor Guvernului referitoare la politicile pentru protecţia familiei şi s-a referit la cadrul legislativ de prevenţie a violenţei domestice, precum şi la nfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei. Referitor la Legea nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei n familie, doamna Elena Dumitru a subliniat importanţa colaborării dintre MMSSF, iniţiatorii legii şi organizaţiile neguvernamentale cu activitate n domeniu pentru găsirea celor mai bune soluţii n ceea ce priveşte elaborarea standardelor şi calificarea personalului specializat. Parteneriatul cu societatea civilă va conduce la utilizarea optimă a resurselor umane, medicale şi sociale pentru aplicarea Legii nr. 217/2003, a precizat ministrul Muncii.

Pot exista diferenţe de viziune referitor la aplicarea unei legi, dar eu cred n colaborare, pentru că scopul final este să stopăm violenţa n familie, fenomen cu cauze sociale profunde. Este o problematică socială complexă şi dorim sprijinul mass media şi al specialiştilor pentru informarea opiniei publice privind cele mai bune practici n domeniu, a concluzionat doamna Elena Dumitru.

 

 

 

30.09.2003