Prezentarea Ministerului
Atributii principale

I. n domeniul managementului resurselor umane:
  1. coordoneaza metodologic, prin compartimentul de specialitate, activitatea de resurse umane din institutiile subordonate, n coordonare si sub autoritatea sa;
  2. asigura, prin compartimentul de specialitate, recrutarea, selectarea, promovarea, n conditiile legii, dupa criteriul competentei si fara nici o discriminare, a functionarilor publici, a personalului contractual, procesul de evaluare a performantelor profesionale ale acestora, precum si alte atributii ce i revin din actele normative n vigoare;
  3. organizeaza si monitorizeaza formarea profesionala a personalului din aparatul propriu si institutiile din subordine, n vederea pregatirii acestuia pentru aderarea Romniei la Uniunea Europeana;
  4. analizeaza si avizeaza actele normative elaborate de ministere si de alte organe centrale privind aplicarea prevederilor legale n ceea ce priveste personalul si structurile organizatorice ale acestora.