MINUTA

şedinţei pentru dezbaterea publică a

proiectului de ordonanta privind protecţia socială a familiei monoparentale

 

 

n data de 27 iunie 2003, ora 1000 , la sediul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a avut loc dezbaterea publică a proiectului de lege privind protecţia socială a familiei monoparentale.

 

Evenimentul a fost anunţat public pe site-ul MMSSF, a fost transmis către mass-media şi, de asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale implicate n domeniul protecţiei sociale a familiilor monoparentale sau a familiilor aflate n dificultate şi care au un risc crescut de a deveni familii monoparentale.

 

Au fost prezenţi 20 de reprezentanţi dintre care 10 persoane reprezentau instituţii publice (Comisia de integrare europeană, subcomisia de oportunităţi egale din Parlament, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ANPCA, ANPH, două direcţii de asistenţă socială de la consilul local sector 1, respectiv, consiliul local sector 6 şi INCSDMPS etc) celelate persoane reprezentnd asociaţii şi fundaţii specializate n acordarea serviciilor de asistenţă socială familiilor n dificultate sau care au ca obiect de activitate promovarea principiului egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi n politicile publice şi practicile asociate.

 

La dezbateri au participat şi reprezentanţi ai mass-mediei.

 

Moderatorul dezbaterii a fost domnul Adrian Dan, cercetător principal n cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Şedinţa a fost deschisă de doamna Elena Dumitru, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei care a confirmat oportunitatea iniţierii proiectului de act normativ şi mai ales, a organizării dezbaterii publice a acestuia, mpreună cu principalii furnizori de servicii sociale, apreciind că este necesar ca toate proiectele de acte normative referitoare la problemele sociale să fie dezbăzute n şedinţe publice.

 

n conformitate cu ordinea de zi, după prezentarea justificării iniţierii proiectului de act normativ şi al conţinului acestuia de către Direcţia generală asistenţă socială, cei prezenţi şi-au expus şi au fost dezbătute observaţiile la prevederile conţinute n proiectul de lege.

 

Faţă de prevederile proiectului de lege privind protecţia socială a familiilor monoparentale nu s-au prezentat sugestii şi propuneri, n scris, cu valoare de recomandare.

 

Principalele observaţii şi propuneri prezentate verbal, n cadrul dezbaterii publice, au fost următoarele:

 

1.       La art.3 alin (1) lit.d) s-a făcut precizarea că, n practică, există şi alte situaţii n care un părinte, mpreună cu copilul este nevoit să părăsească domiciliul conjugal şi să fie adăpostit ntr-un centru social;

 

2.       La art.3 alin (1) s-a făcut propunerea de cuprindere a situaţiilor n care documentele de divorţ, de stabilire a tutelei sau curatelei ori de declarare judecătorească a morţii soţului dispărut nu s-au ncheiat; există situaţii cnd aceste proceduri necesită o perioadă mare de timp, n detrimentul familiei monoparentale.

     S-a solicitat clarificarea situaţiei soţului dispărut sau declarat dispărut, n definiţia familei monoparentale;

     S-a menţionat faptul că există foarte multe cazuri n care soţia nu are posiblitatea financiară, relaţiile necesare să şi găsească soţul dispărut, sau să solicite demararea investigaţiei, pentru a putea dovedi cu documente acest lucru;

     O altă propunere a fost ca părintele singur să declare pe proprie răspundere (sub sancţiunea art.292 din CP) faptul că soţul este dispărut şi, eventual, să se solicite poliţiei dovada demarării procedurii de cercetare; după care, ancheta socială va investiga dacă situaţia declarată este conformă cu realitatea;

 

3.       La art.3 alin (2) se propune completarea definiţiei părintelui singur, art.3 alin (2), beneficiază de prevederile prezentei legi şi persoana al cărei soţ/soţie () - să cuprindă explicit att bărbaţii ct şi femeile;

 

4.       La art.4 s-a propus clarificarea situaţiilor n care unui copil i s-a instituit curatela şi nu locuieşte cu curatorul.

 

5.       La art.10 s-a propus luarea n calcul şi a veniturilor persoanei cu care părintele singur trăieşte n uniune consensuală, n cazul n care, din ancheta socială reiese faptul că aceasta participă la cheltuielile de ntreţinere.

 

6.       La art.14, s-a apreciat că responsabilitatea asistentului social prin asumarea recomandărilor din ancheta socială este foarte mare şi este necesar pe de o parte, să fie protejat de prevederile legii, iar pe de altă parte, să aibă pregătirea necesară ntocmirii n mod profesionist a unui astfel de document.

 

7.       La art. 28 s-a propus completarea cu precizarea că asistentul social, prin ancheta socială recomandă att familiei monoparentale ct şi serviciului public de asistenţă socială care are n evidenţă acest caz, accesarea tuturor serviciilor existente n comunitate care răspund nevoilor identificate ale familiei respective;

     Reprezentantul ANPCA a solicitat responsabilizarea părintelui să apeleze din timp la serviciile din comunitate (grădiniţe, centre de zi sau servicii de consiliere etc) nainte ca instanţa responsabilă de luarea unei hotărri n interesul copilului să oblige părintele la un comportament responsabil faţă de propriul copil (de exemplu prin obligaţia de a urma o terapie de grup sau un tratament de dezintoxicare);

     Deoarece există familii neinformate, s-a apreciat că este necesară o mediatizare cu privire la acordarea de către autorităţile locale a serviciilor menţionate la art.28 la solicitatea acestor familii.

     De asemenea, s-a solicitat cuprinderea situaţiilor n care familia monoparentală se află ntr-o situaţie de criză socială;

 

8.       S-a solicitat formularea imperativă a textului art.29 prin nlocuirea sintagmei poate cu trebuie;

     De asemenea, s-a propus introducerea sintagmei n condiţiile legii n cadrul art. 29 pentru a cuprinde referirea la legile deja existente care reglementează acordarea ajutoarelor familiilor monoparentale aflate n situaţia de a fi evacuate din locuinţă sau n alte situaţii stabilite prin hotărre de consiliul local;

 

9.       S-a propus introducerea sintagmei n condiţiile legii n cadrul art. 32 referitor la acordarea subvenţiilor asociaţiilor şi fundaţiilor care acordă servicii de asistenţă socială adresate familiilor monoparentale;

 

10.   S-a solicitat pentru această lege, o anchetă sociologică.

 

n cadrul şedinţei publice, persoanele prezente, reprezentante ale instituţiilor şi organizaţiilor participante au adresat ntrebări Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

 

Specialiştii din cadrul Direcţiei generale asistenţă socială au răspuns ntrebărilor şi, n cazul ntrebărilor care nu presupuneau un răspuns imediat, au reţinut, cu titlu de observaţie situaţiile şi problemele identificate, n vederea analizării acestora.