COMUNICAT DE PRESĂ
La iniţiativa Primului Ministru, n perioada 16-20 august 2003 domnul Marian Srbu, ministru delegat pentru relaţiile cu partenerii sociali va ntreprinde o vizită de lucru n ţară cu scopul de a analiza, din punct de vedere social, situaţia unor obiective economice din 5 judeţe.
Astfel, smbăta 16 august, domnul ministru, la solicitarea liderilor Sindicatului Liber al SC DAEWOO AUTOMOBILE ROMNIA se va ntlni la Craiova att cu reprezentanţii salariaţilor ct şi cu conducerea societăţii.
Duminica 17 august, reprezentantul guvernului se va afla la Moldova Nouă unde va avea loc o manifestare festivă organizată cu ocazia Zilei Minerului, prilej cu care vor avea loc discuţii cu liderii sindicatelor miniere din zonă.
Luni 18 august, domnul Marian Srbu se va afla la Petroşani pentru a se ntlni cu liderii sindicatelor din Valea Jiului. Totodată domnul Marian Srbu va avea o ntrevedere cu Guvernatorul Văii Jiului pe problematica socială a zonei.
n după-masa zilei de luni domnul ministru se va afla la Hunedoara pentru a purta discuţii cu liderii sindicatului de la Siderurgica precum şi cu conducerea combinatului.
Marţi 19 august, domnul ministru se va afla n judeţul Alba, unde va vizita, la Zlatna, societatea comercială Apullum, urmnd a avea ntrevederi cu reprezentanţii salariaţilor şi conducerea societăţii. De asemenea, n aceiaşi zi, la sediul Prefecturii, domnul Marian Srbu va participa la şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba.
In cursul zilei de miercuri 20 august, domnul Marian Srbu se va afla la Braşov, pentru a purta discuţii cu liderii sindicatelor de la societăţile Tractorul, Roman şi Rulmentul, avnd ca principală temă de discuţie principalele probleme de natură socială existente.